Background
O suflare si universul primeste culoare. Primeste culoare in ochii tai si vezi lumea in primele momente din viata ta. Asa incepe firul vietii tale si o calatorie frumoasa. Surprize placute, iubire, dragoste, suparari, tristete si alegeri noi in fiecare zi. Mergi pe calatoria asta incepand ca si copil crezand ca totul este pur, continui ca si adolescent crezand ca este timpul in care trebuie sa dovedesti lumii ca tu esti urmatorul Ché. Apoi ajungi sa te linistesti si sa te lupti cu proprii copii si pe cand inca nu ti-ai dat seama deja fug nepotii in jurul tau si te cuprind intr-o sarbatoare de Craciun cu zambete si veselie.
Acum ramane doar sfarsitul calatoriei si inceputul vesniciei tale. Exact asa, inceputul vesniciei. Nu vreau sa folosesc cuvantul moarte si nu inteleg notiunea cuvantului folosit in dreptul omului. Omul nu moare pentru ca parte din el este suflet si eu inteleg ca sufletul este vesnic. Am credinta aceasta ca in acel proces in care lumea il descrie ca si moarte, o  parte din om devine vesnica. 

Eu prin cuvantul "mort" inteleg ceva ce a incetat sa existe. Ceva ce si-a pierdut amprenta pentru totdeauna. Mort este un animal, un copac uscat si as zice ca pana si o piatra este moarta, dar in niciun caz omul.
Nu am sa inteleg si nu am sa accept aceasta notiune a lumii care zice "a murit si gata nu mai este". Pentru mine aceasta schimbare este o minune lasata de Dumnezeu in drumul nostru ca o fiinta vesnica care suntem. Acei 70-80 de ani care ii traim pe Terra, in lupta, chin si truda sunt pur si simplu o pregatire intensiva pentru vesnicia care ne asteapta. Eu anii aceia ii vad ca un cuptor in care este pus vasul de lut inainte sa fie pus in magazin pentru vanzare sau la lucru. Pentru mine a muri este un moment de reculegere si nu sunt trist ca cineva a trecut la cele vesnice, sunt trist pentru ca stiu ca oricand imi poate veni randul si eu inca nu sunt pregatit. Nu ma intristeaza faptul ca persoana respectiva nu mai exista in mijlocul meu, ma intristeaza sa stiu ca mai am de mers in continuare pe drum fara sfatul si sprijinul persoanei respective. Calatoria mea inca nu este gata.
Eu inca nu mi-am terminat rebeliunea. Revolutia mea contra lui Ceausescu inca nu este gata. Copiii mei inca nu se cearta prin dormitor. Nepotii mei inca nu sunt in jurul meu sa ma traga de barba si sa astepte sa le zic o poveste de Craciun. Eu inca mai am de trecut prin cateva aspecte ale vietii ca sa ajung la transformarea mea in ceva frumos si vesnic. Bineinteles ca nu toti vom fi mantuiti si nu toti vom ajunge in imparatia promisa de Dumnezeu, dar asta nu inseamna ca aceasta schimbare este mai putin minunata si nesemnificata. Va garantez ca partea aceasta cand sufletul decide sa paraseasca trupul este unul din lucrurile cele mai extraordinare si eu privesc acest eveniment cu uimire.
Va doresc tuturor celor care sunteti in pragul unui asa eveniment sa va ganditi serios la vesnicia care va asteapta si sa va puneti in cumpana. 

Calatoria aceasta are "sfarsitul" ei si cu toti am vrea ca venicia noastra sa fie una petrecuta in Paradis. 

 

 In memoria Mariei Strimbu. O sora, mama si bunica care a trecut la cele vesnice. Un suflet care in toti cei 79 de ani a atins cu prezenta ei fiecare inima din jur.
Domnul sa binecuvinteze familia indoliata si pe noi toti sa ne trezeasca la realitate. Suflet vesnic ne bucuram si iti multumim pentru calatoria ta cu noi in toti cei 79 de ani.


Dumnezeu randuieste lucrurile asa cum El vrea. In ultimele evenimente din viata mea am inteles cum El lucreaza. Am vazut cu El isi duce planul pana la capat, chiar si atunci cand noi ne zbatem si plangem. Imi amintesc cum se intampla acum cativa ani cand trebuia sa ma mut in Austria. Mi-a placut asa de mult cand am decis ca ne vom muta cu familia aici. Dar si asta s-a intamplat asa peste noapte. Pana atunci eram revoltat si nu vroiam nici sa aud de schimbare, de ceva nou. Astazi sunt aici si totul mi se pare ca si acasa. 
Adevarul este ca m-am intors un an inapoi in Grecia cand am vazut ca aici nu mi se indeplinesc planurile si nevoile mele nu sunt satisfacute. Dar defapt erau doar niste pretentii pe care poate Dumnezeu doar le-a ingaduit pentru ca inima mea vroia acest lucru. Dupa acel an am venit inapoi in Austria si m-am inscris la facultate, credeam eu ca voi fi un arhitect maret si voi face ceva in viata cu aceea facultate. Dar planul Lui a fost altul pentru mine. Mi-a ingaduit acest moft timp de aproape 3 ani. Si dupa ce a decis ca totusi este timpul sa imi revin pe drumul care El il are pregatit pentru mine, "mi-a dat un dos de palma" si m-am trezit. Esecul mi-a batut tot mai des usa si facultatea se ducea pe o stanca in jos, iar in urma ei ramaneau doar niste amintiri si bucatele de un vis frumos pe care il urmeam de mic copil. 


In utlimele evenimente din viata mea, am realizat ca atunci cand te lasi in mana Lui si te increzi in El, atunci El face posibil totul de pe o zi pe alta. Caracterul tau se modeleaza dupa voia si planul Sau. Nu ai mofturi si nici frica nu te cuprinde. Totul devine clar si tinta ta acum este una si aceeasi cu a Lui. Acum El te tine in mana Sa si tu esti in siguranta. Nu am inteles multa vreme de ce trebuie sa mi se intample mie una si alta, de ce trebuie toti sa fie fericiti pe drumul pe care au pornit iar eu sa fiu tot in cadere. Astazi marturisesc ca El a ingaduit mofturile mele si mi-a dat drumu in pornirea dorintelor mele. Ca sa ajung sa inteleg ca planul Sau cu mine nu este acelasi cu planul meu. 
Mi-a dat aripi sa zbor, iar eu fugeam obosind. Mi-a dat un drum limpede si frumos, iar eu am ales stanca si urcusul greu. Mi-a oferit o livada de belsug, iar eu am fugit dupa niste fructe amare intr-o padure saraca. Mi-a dat fericirea si bucuria, dar eu incapatanat am cautat-o numai departe de El. Astazi, pot sa marturisesc ca langa El in post si rugaciune mi-a deschis El ochii sa vad ceea ce mi-a promis inca de la inceputul drumului meu.
Imi amintesc ca se intampla acum cu 6 ani in urma cand imi zicea "..erai intr-o camera si te uitai dupa ea afara, dar Eu mai am de lucrat la ea..". Au trecut 6 ani in care am cautat-o pe "ea" si parca in cautarea mea am crezut mereu ca am gasit-o. Cand intr-o fata cand in alta. Iar la fiecare "gasire" a mea am ramas cu inima trista, pentru ca Domnul ingaduia sa primesc lectia. Imi zicea deseori "..Eu te calauzesc.." si parca in mine radeam si ziceam de fiecare data ca reusesc eu cumva. 
Mi-am cunoscut viitoarea sotie acum trei luni si jumatate. M-am pus inaintea Lui si am zis "Doamne este ea fata pe care tu ai pregatit-o pentru mine?". Chiar imi amintesc ca eram asa de serios in discutiile mele ca nici nu imi permiteam sa zic ceva care sa ii dea o speranta falsa. Nu vroiam nici macar sa o fac sa zambeasca. Am cazut pe genunchi si am postit. Imi ziceam doar "Doamne nu ma lasa sa fug iar dupa inca o umbra". Raspunsul a venit mai tarziu si El mi-a zis sa merg inainte cu incredere. Dupa acel raspuns am vorbit serios cu Alice si i-am zis ca eu sunt foarte serios in privinta aceeasta si daca nu avem ganduri de ceva mai mult decat zambete si niste momente frumoase atunci mai bine nu vorbim deloc. Spre surprinderea mea, ea zise direct.. "sunt total de accord cu tine..!"
Astazi suntem logoditi si toata lumea zice ".. copii nu este prea devreme? Discutati de doar 3 luni...". Astazi suntem pe deplin incredintati ca noi suntem uniti inaintea Lui si drumurile noastre duc inainte pe drumul care El l-a pregatit pentru noi atunci cand noi inca nici nu ne cunosteam.
Acum stiu ca sunt pe drumul care El vrea sa fiu. Acum sunt incredintat ca El imi conduce viata si merg inainte. Stiu ca este greu in viata. Este greu cand esti singur dar cand deja suntem doi sau chiar 3 problemele cresc si se inmultesc. Am invatat matematica in scoala si mi-a placut, dar Dumnezeu mi-a dovedit ca acolo unde este El.. matematica mea este inmultitat totdeauna cu INFINIT. Si rezultatul asteptat de mine nu este niciodata concludent cu cel care mi-l da Dumnezeu.
Daca astazi este pe acelasi drum cu mine si cautarea ta este asemanatoare cu a mea.. te indemn sa te arunci jos cu fata la pamant si sa plangi amarnic, pentru ca planul tau de o viata este pe cale sa se prabuseasca atunci cand intra El in viata ta. Acel plan al tau care l-ai urmarit de cand inca erai copil mic, este pe cale sa se faca un abur. Acel mare "palat" pe care ai inceput sa il construiesti pentru tine si copiii tai este acum doar o coliba de fan care se darama bucata cu bucata. El, acum cu lucrarea Sa si planul Sau iti ridica CASA si locuinta asa cum El vrea. Acum tu esti prelucrat de mana Lui si totul primeste forma dorita de El in viata ta. Increde-te in El si du-te inainte plin de fericire ca viata ta primeste un rost acum.
Eu mi-am primit lectia si acum sunt fericit de felul in care Domnul a lucrat si lucreaza in viata mea. Va indemn pe toti sa multumiti lui Dumnezeu ca lucreaza in felul in care El o face si cum El gaseste cu putinta, pentru ca va marturiesc este frumos si placut sa stai aproape de El.
Inainte sa iti zic povestea de astazi vreau sa te fac sa fi atent la ce am de zis. Si inainte de toate am sa zic cate ceva despre locul meu actual de lucru. De aproape un an sunt angajat la o firma de securitate la aeroport. Cu ce ne ocupam noi in mare parte? Suntem tipii aceea care iti confisca apa, crema si deodorantul inainte sa urci in avion. In principiu nu asta este idea, dar toata lumea asa ne cunoaste. Noi defapt vrem sa prevenim evenimente gen celor ca si 9/11. Pe atunci a fost nevoie doar de niste bicuri vechi, niste lame de taiat tapetul si toata lumea stie care a fost rezultatul. Astazi se confisca orice obiect ascutit sau de asemenea obiecte descrise in lege care pot aduce vatamare corporala sau pot pune in pericol siguranta aeronavei.
Dar sa lasam deoparte toate acestea ca sunt plictisitoare. Partea cea mai frumoasa in locul acesta de munca l-am gasit in pasageri. Pe langa faptul ca vezi tot felul de oameni, ai oportunitatea sa pui un zambet pe fata tuturor si mai potrivit subiectului meu, poti pune un zambet pe fata unui copilas. De ce incep de aici? Pentru ca am avut recent si eu o vreme mai trista si acum am inceput sa ies din ea.
Picatura cu picatura paharul meu se umplea incet incet si parca aud cum cade fiecare strop. Am ajuns in stagiul acela cand ajunge copilul in fata la control si trebuie sa se desparta de jucarie pentru ca trebuie jucaria trecuta prin razele "X". Cineva mi-a luat jucaria si eu nu am fost de accord. Am inceput sa plang si sa ma zbat eu din puteriile mele. Am inchis ochii si oricat mi-ar fi spus cineva "Treci de control si iti primesti jucaria la celalt capat" nu ascultam. Imi amintesc ca am dat primul examen la facultate si l-am picat. Imi zicea si unul si altul "Las ca ai sa reusesti tu". Eu plangeam si eram trist iar ei umblau cu vorbe de incurajare. Ma compatimeau pentru o durere in degetul piciorului pentru ca am dat intr-o piatra prea tare. Anul trecut cand m-am angajat la aeroport, era deja a 4a oara cand dadeam examenul. A 4a oara cand trece copilul de control si este aceeasi poveste din nou. Astazi sunt dat afara din facultate pentru ca nu am reusit sa imi iau examenul din a 5a oara si sunt trist. Am plans si poate ca in adancul meu mai plang. Dar am trecut de control si nu mi-am primit jucaria. Imi amintesc de un moment din saptamana trecuta cand un junior doar cu mama lui vine la control si incepe sa planga. Va marturisesc ca acele momente sunt cele mai naspa in domeniu.
Si pentru ca mi se moaie inima cand vad asa ceva, merg sa ajut situatia. Ma aplec in fata copilului si il salut. Acum ca i-am atras atentia, ii zambesc si incep sa fac ca si Donald Duck, din desenele animate. Nu stiu ce intelege un copil dintr-un sunet aleatoriu si incepe si rade, imi zambeste trece de control si acum totul este bine si senin. Inainte sa plece, vine junoirul la mine se uita si asteapta. Realizez ca mai vrea un moment cu Donald asa ca ma aplec si mai vorbesc asa putin cu el. Ma imbratiseaza si pleaca tot zambind.

Asa si eu. Nu am nevoie de vorbe de genu "Lasa ca iti primesti jucaria.." sau "Reusesti tu..". Si sunt foarte sigur ca niciunul din voi nu are nevoie de asa ceva. Toti vrem acel ceva care sa ne aduca inapoi in fericirea si bucuria aceea de copil mic.
Si acum chiar daca totusi nu mi-a dat nimeni inapoi jucaria am inceput sa inteleg de ce a trebuit confiscata. Pentru ca in avionul respectiv nu sunt singur. Asa si tu in viata nu esti singurul care respira. Asa ca inspira adanc increde-te in ceea ce deja ai la tine si mergi inainte.






sursa photo: http://bit.ly/1iDyOUM


Plecat pornit pe drum si adanc in ganduri aud o voce care ma cheama. E undeva in fundal acoperita de zgomotul ce este in viata mea. Ridic privirea si ma uit in sus dar nu vad cine ma cheama. La dreapta mea esti tu. Ma bati la cap si imi zici cum ar putea sa imi fie viata. Imi zici ca trebuie sa incerc mai tare si sa dau tot ce am in mine. In fata mea stai tu si te plangi ca tie nu iti merge bine. Imi zici ca te-a parasit prietenul si esti toata franta. Incepi si-mi povestesti ca tu nu ai fost de vina cu nimic dar el a vrut pe alta.
 Tu? Tu esti in spatele meu tragi cu urechea la orice discutie care o am, incerci sa afli totul despre viata mea. Ma urmaresti peste tot si pretinzi ca imi esti prieten. Dar asa cum stai tu in spatele meu incepi cu tot felul de vorbe si astepti ca lumea sa te credea. Acum vezi ca nu iti iese toata treaba si asa te framanti. Si acum la stanga? Cine altcineva inafara de tine? De tine sunt satul imi tot soptesti la ureche cate ceva si-mi zici sa fac doar rele. Ma pui cand sa fac asa, cand invers dar numai bine nu. Si cand ai inceput sa stai la stanga ai zis "alege-ma pe mine, iti voi fi prieten te voi ghida si te voi indruma inspre mai bine". O minciuna grasa, cu zahar pe varf si frumoasa  la infatisare. 
Si cu toate acestea inca mai aud cum ma cheama si nu vad cine este. Inchid ochii si aud vocea din nou. Vreau sa vad de unde vine. Ma concentrez asupra vociei si astept din nou sa-mi zica pe nume. Uite aud din nou vocea si cu ochii inchisi vad o lumina. In mintea mea stiu ca daca urmez lumina ajung la cine imi zice pe nume. Dar cine ma cunoaste atat de bine? Cine imi stie numele? De ce ma cheama? 
O da acum lumina este mai aproape si in timp ce ma apropiu mai mult inima imi bate mai tare iar cu cat mai aproape sunt parca atat mai cald imi este. Simt caldura Sa si acum vad lumina care o pune in viata mea. Ii aud glasul bland si-mi linistesc sufletul. Langa El gasesc pacea si acum stiu cine ma cunoaste atat de aproape incat imi zice pe nume. Acum nu mai am nevoie de tine, sau de tine nici macar de tine. Fiecare cu povestile voastre triste puteti sa ma lasati in pace pentru ca El este cu mine si tot ce imi promiteti sau ce imi oferiti este prea putin. Acum sunt cu El! 


Azi dimineata mergand la lucru am realizat ceva. Vreau viata mea sa fie usoara. Sa nu lucrez greu, sa vina banii pe banda rulanta, sa ma ingras in asa fel in cat sa nu pot misca din loc, etc. Viata aceea de multi-billionar caruia nu ii pasa de nimic si nu are de sa ingrijorat de nimic. Vreau acea stralucire care sa orbeasca pe cei din jurul meu. Masina cea mai tare si casa cat de mare. Vreau sa am o viata de familie in care toata lumea sa se poata uita si sa fie gelosi pe ea. Da, chiar acest lucru mi-a trecut prin gand azi dimineata.
Cred ca va puteti da si voi seama ca sunt ironic in momentul de fata si defapt ma intreb cum ar putea un om sa se gandeasca asa. Mai sunt si genul acela de oameni care se pacalesc singuri si zic ca ei vor doar necesarul ca sa traiasca. Vreau doar atat incat copiii lor sa nu se oboseasca muncind, sau chair ei insusi sa nu oboseasca. Vor incepe si se vor insela singuri, isi vor cauta motive si explicatii atat de ridicole incat de multe ori nici ei nu ar crede acestea.
Si totusi sunt pasaje Biblice care zic asa:





  • Cine nu-şi ia crucea lui şi nu vine după Mine nu este vrednic de Mine. nu-şi ia crucea lui şi nu vine după Mine nu este vrednic de Mine. - Matei 10:38
  • Atunci, Isus a zis ucenicilor Săi: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze. ci, Isus a zis ucenicilor Săi: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze. - Matei 16:24
  • Apoi a chemat la El norodul împreună cu ucenicii Săi şi le-a zis: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine însuşi, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze. a chemat la El norodul împreună cu ucenicii Săi şi le-a zis: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine însuşi, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze. - Marcu 8:34
  • Isus S-a uitat ţintă la el, l-a iubit şi i-a zis: „Îţi lipseşte un lucru; du-te de vinde tot ce ai, dă la săraci, şi vei avea o comoară în cer. Apoi vino, ia-ţi crucea şi urmează-Mă.” - Marcu 10:21
  • Apoi a zis tuturor: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să Mă urmeze. a zis tuturor: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să Mă urmeze. - Luca 9:23



















 Nu ma intelegeti gresit, dau referinta aceste versete pentru ca Isus Si-a luat crucea si a mers cu ea pe Golgota. Pe noi nu ne cheama sa mergem si sa ne crucificam. Ne cheama la o incredere deplina in El. Ne zice pur si simplu ca daca El a putut sa isi duca crucea si totusi sa iasa invingator cu atat mai mult noi care nu trebuie sa ne lupta cu moartea, doar cu firea noastra.
Citesc versetele acestea si incep si ma gandesc la cum isi ducea Isus crucea. Ma intreb cat de grea i-a fost crucea, cat de lung a fost drumul la Golgota, a fost asfaltat oare drumul, avea cumva incaltaminte tari, nu il durea spatele sau umarul, cat timp i-a luat Lui sa ajunga cu ea pana la Calvar, a avut curajul sa mearga cu ea chiar daca stia ca pe ea ii v-a fi moartea, nu a incercat El sa isi i-a alta cruce mai usoara... (?) 
Niste intrebari care le putem raspunde fiecare in dreptul nostru, atunci cand incepem si ne rascolim viata. In momente de acelea cand zicem ca ne este prea greu. Momente de acelea in care pici de oboseala jos si te gandesti doar ca ai putea sa duci o viata mai buna si mai usoara. Dar nu este oare acesta drumul pe care trebuie sa mergi tu? Nu este cumva acesta Calvarul tau? Nu este aceasta crucea ta?
Atunci de ce ai vrea sa o schimbi? De ce ai vrea sa o faci mai usoara? De ce ai vrea sa traiesti intr-o iluzie? Nu te gandesti ca poate daca crucea aceea ar fi fost mai usoara, nu ar fi putut Isus sa stea sus pe ea (?). Poate ca i-ar fi fost usor sa o duca sus pe Golgota, insa din cauza marimei ei ar fi avut mai multe de suferit. Poate chiar atunci cand ostasii ii bateau cuiele in maini si picioare, crucea ceda si atunci trebuia sa inceapa de la capat cu suferinta.

Intreaba-te singur "Care sunt consecintele dorintelor mele?" si incearca sa iti raspunzi sincer. Crezi ca merita riscul acesta? 


Esti in oras cu prietenii si intre voi este un cuplu. Ii auzi cum se tot madaresc unul pe altul cand din senin auzi fata afirmand "uratule" si se uita la asa zisul prieten. El zambeste o ia in brate si o saruta. Dar tu ramai uimit si nu intelegi ce exact s-a intamplat. Cum se face ca de la un comentariu asa de negativ iese asa un sentiment de iubire intre cei doi?
Nu am inteles lucrul respectiv pana ieri seara. Ieri vorbind cu o fata mi-a scris intr-un mesaj exact asa "uratule!". Pe moment nu m-am gandit ca se referea la mine ca fiind urat. Imi venea doar sa o apuc de mana si sa o aduc langa mine ca sa o pot saruta si sa ii zic ceva in genu "Frumoaso!".
Stiu ca atunci cand esti intr-o relatie romantica incepi sa iti madaresti partenerul. Toata lumea foloseste cuvintele de genu draga, iubire, frumoasa, etc. Sunt chiar persoane care incep si folosesc denumiri de animale. , ceva ce nu voi putea intelege niciodata. Eu unul prefer sa imi zica pe nume. 
Dar ieri seara dintr-o discutie in alta, nici nu imi amintesc exact cum, ea mi-a zis "uratule!". Zambeam si eram cumva asa intr-un loc fericit. Cand imi zice cineva ca sunt frumos mi se pare sec. Cand imi mai zice draga ma simt cumva special. Dar ea scrie un cuvant de 7 litere si un semn al exlamari care zice exact opusul frumosului si totusi eu zambesc.
"Uratule!"
Acum inteleg. Sa apreciezi cu adevarat pe cineva asa cum este si sa il primesti asa urat cum este el, inseamna sa ai puterea de a zice un adevar asa de puternic incat persoana care sta langa tine sa il accepte si sa zambeasca. Sa zici cuiva, zambind, ca este urat mi se pare cea mai frumoasa modalitate de a ii spune ca defapt este frumos. A zice ca cineva este frumos si cineva nu, este ca si cum ai tine doi trandafiri in mana si ai zice ca unul este mai trandafir ca altul. Frumusetea este un obiectiv prin care fiecare om vede diferit. Nu poti zice ca folosesti acelasi obiectiv care il foloseste lumea intreaga. 
Asa ca va urez tuturor o duminica placuta si sper ca toti sunteti atat de urati cat va simtiti.


 In zare vedeam furtuna. Venea cu tarie. Bezna totala. Se auzeau sunete de catastrofa. Tunete si fulgere acompaniau acest dezastru. Era aproape si vedeai, ca si cum nu ar fi fost destul, ca se formeaza un vartej.
Acum avea putere. A inceput, inghite totul ce ii sta in cale. Vezi acoperisele caselor cum decoleaza ca pe o pista in aeroport. Masiniilor din drum parca dintr-odata le-au crescut aripi si isi iau zborul din loc. In coltul strazi vezi o fetita care plange dupa mama.
Te uiti in jur si zici "sfarsitul este aproape". Dar inca nu ai terminat de zis si simti cum sub picioarele tale pamantul se clatina. Asfaltul face dintr-odata riduri, acum isi deschide gura si inghite pentru inceput o planta, apoi incet incet dispare cate o masina si acum din fata ta dispare un bloc de 5 etaje.
"Sfarsitul este aici" este gandul tau. Insa nu te-ai linistit din framantare si simti cum esti udat la picioare. Te uiti atent si parca esti intr-o balta. Dar balta ta acum face valuri. Apa deja ti-ajuns pana la glezne. Acum incepi sa fugi pentru ca la departare vezi valul care se ridica deasupra caselor care au mai ramas. Vezi marea cum ineaca tot in trecutul ei.
Acum e liniste, e bezna si crezi ca totul a trecut. Dar in jurul tau este dezastru, catastrofa si distrugere.
Din bezna si din norii intunecati vezi stralucirea care ti se arata. Pe cer vine acum El. Te ia de mana si te scoate din incercare. Da rezolvare problemelor tale. Linisteste furtuna si porunceste marii sa se opreasca. Cu mana Sa da la o parte marea neagra de nori.
Acum apare El si totul se lumineaza. Totul are un inteles. Acum liniste te cuprinde si fericirea te inconjoara. Acum mergi cu El.
Ai scapat de toate.



Luam zilnic decizii in viata si mergem inainte cu ele. Decizile noastre pot fi bune sau rele dar indiferent de cauza mergem inainte.  Poate ca ajung zile in care regretam pentru decizile noastre sau zile de fericire extrema.
Eu unul stiu ca de fiecare data cand am facut cate o decizie rea si am ajuns sa regret, mi-am dorit sa pot schimba decizia respectiva. Imi amintesc cum la fiecare moment de regret imi ziceam "acum unde este masina timpului cand ai nevoie de ea?". Stiu bine ca noi toti am vrea sa putem sa ne schimbam decizile in viata.
Dar atunci se naste intrebarea.  (?)
Daca as avea posibilitatea sa merg inapoi in timp si sa imi schimb trecutul, sa schimb decizile rele care le-am luat in viata si sa imi indrept greselile... as mai fi eu acelasi om care sunt astazi?
Cu bune, cu rele suntem astazi ce suntem datorita vietii pe care am avut-o. Suntem pe picioarele noastre si avem oamenii care ii avem in jurul nostru datorita decizilor care le-am luat si care ne-au croit pe noi. Fara sa ne dam seama fiecare decizie care o luam ne modeleaza, ne schimba, ne formeaza, ne aduce la ceea ce vom fi maine.
Nu ma intelegeti gresit. Nu decizia pe care o lua ne modeleaza. Ne modeleaza lectia pe care o primim din aceasta decizie. Vedeti voi de multe ori se intampla ca oamenii zic "asa mi-a trebuit daca nu am putut sta in banca mea..". Dar nu doar o decizia rea este o lectie. Si una buna poate fi o lectie. De exemplu: Am decis ca maine sa merg la banca si sa imi deschid un cont si la fiecare sfarsit de luna sa economisesc in el 100 de euro. Daca fac asta ajung la momentul unde voi avea nevoie de acei bani si atunci ii voi scoate din banca si voi fi fericit ca am facut lucrul respectiv. Care este lectia? Sunt fericit atunci cand voi ajunge la bani acestea, dar ca sa ajung pana acolo incat sa ii am la momentul acela, a fost nevoie de multa disciplina si autoretinere. Nu toata lumea este capabila de asa ceva.
Eu unul stiu ca daca am 1 euro in buzunar merg si imi cumpar la munca doua cafele si raman fara acel euro. Important este sa vezi lectia la fiecare decizie care o faci si sa aceepti viitorul care iti sta in fata cu aceasta.

O decizie luata ieri este lectia de astazi pentru ziua de maine.
Traieste cu ea si invata din ea.



  Viata, cuvantul complicat pe care nici filosofii greci nu au reusit sa il inteleaga. Multa lume a incercat sa imite viata si sa ii dea un nume. Altii i-au zis drama si alti romance. Viata nu este o telenovela ieftina scrisa de un scriitor cu inima franta. Nu este un film de actiune in care rambo trage cu o singura arma 3000 de gloante impotriva inamicului. Si nu este nici o emisiune trista in care toata lumea are ceva de criticat sau de expus publicului. 
   Viata mea nu este telenovela nimanui. Am drama mea personala, romance-ul meu si partea mea de actiune. Nu este o carte scrisa si aruncata pe un raft plin de praf  , de un scriitor satul de neliniste si razboi launtric. Poate ca in viata mea nu exista acele lacrimi dupa o inima franta, sau acele momente de "iubire" fara granita. Dar viata mea, asa cum este ea, este una plina de satisfacere si multumire. Nu astept 40 de minute in fata unui ecran ca sa vad ce se intampla in cel mai nou episod, ca apoi sa astept inca o zi pentru inca o portiune de 40 de minute. Viata mea este traita minut cu minut.
   Telenovela, drama, romance, actiune.. scriitorul cartii mele este Dumnezeu si El scrie in dreptul meu tot ce am nevoie. Inceputul cartii mele zice "iertare prin Golgota.." si se termina cu "mantuire prin credinta.." In mijlocul ei gasesc adevaratul sens al vietii. Rasfoind paginile ei realizez ca nu totul este lapte si miere, mai trebuie calcat pe cate un spin. Si cand iti este sete, mai vine si cate o ploaie torentiala peste tine.
   Nu stiu cum vrei tu sa iti definesti viata. Dar eu a mea vreau sa o prin de copertiile ei de piele si sa las pe El sa scrie fiecare pagina. Vreau ca titlul ei sa fie "IERTARE" si sfarsitul ei sa fie "MANTUIT". Cuprinsul ei sa fie lupta, sacrificare, fapte bune, credinta si dragoste. Nu vreau sa fie un rezumat obositor facut din obligatie. Nu vreau o telenovela plina de drama in care fiecare fuge ca sa isi atinga scopul personal si pofta inimii sale. Putin romance nu strica, dar totuci ce este excesiv deja strica. Si cine doreste actiunea lui Rambo (?) atunci cand poti pur si simplu sa ai parte de actiune in furtuna, in incercare si biruinta in mijlocul durerilor. 
  Nu stiu ce inseamna pentru tine a trai. Dar pentru mine este simplu, EL. 




     Am ajuns in zilele in care caut din nou inocenta aceea care o aveam cand eram copil.
Vreau sa iubesc din nou neconditionat. Sa ma bucur de acele lucruri mici pe care le aveam in inima ca si copil. Sa pot sa fug in aer liber si sa pic in genunchi. Sa imi rup pantalonii si sa imi zdrobesc genunchii, dar sa nu imi pese. Sa stiu ca sunt in fata casei si strig "Bunica, putem merge la Filimon?".
Vreau sa urc din nou pe acea bicicleta cumparata de tata si sa imi dau drumul la vale si pentru ca franele acele erau uzate sa ma opresc in poarta casei. Sa urc pe bicicleta din nou si din nou si sa ignor acele opturi formate pe roata din fata. Imi doresc sa merg pe furis si sa sar din nou gardul in gradina vecinului ca sa culeg macris si sa manc. Imi lipsesc acele jocuri la poarta cu vecini si acele aiureli care le faceam cu ei.

      Imi aduc aminte de toata copilaria mea si acum am acele zile nostalgice in care duc dorul de aceea inocenta. Iubirea, prietenia si joaca neconditionata. Nu existau momente in care sa faci ceva penrtu un prieten si el sa astepte ceva in schimb. Ca sa nu imi mai amintesc cand fugeam la "Magazin" si cumparam de toate iar nota de plata ramanea sa fie platita de bunicul sau bunica. Ce sa mai zic de momentele acelea in care saream gardul la vecini ca sa luam morcovi.
Imi este dor de copilarie. Imi este dor de aceea nepasare si nestiinta. Fara griji, fara frica, fara stres si panica. Ne trezeam pentru a fugi din nou prin gradina si adormeam asteptand ziua de maine.

      Am crescut, am ajuns adulti si ne-am molipsit de toata stricaciunea lumii. Am adoptat stres-ul si frica. Ne-am imprietenit cu iubirea conditionata si sentimentele false care asteapta mereu o dovada. Vecini nostri sunt acum doar niste oameni reci, care bat din cand in cand in perete.. ca si semn ca facem prea mult zgomot. Si avem totusi momente cand parintii nostrii ne amintesc de copilaria noastra, radem si le zicem "lasa-ma mama, m-am maturizat". Au trecut ani si parca am pierdut omenirea care era in noi. Am devenit masini de facut bani, roboti reci intr-o rutina programata dupa un algoritm stresant si fara viata.
     Astazi imi vreau copilaria inapoi, imi vreau iubirea neconditionata si inocenta. Imi doresc vecini caldurosi cu care sa razi la poarta casei. Vreau din nou sa traiesc.


Incep sa scriu si nu stiu cum as vrea sa explic ceea ce am in minte. Adica am o anumita idee in cap si nu stiu cum sa incep sau cum sa sfarsesc. Stiu doar ceea ce vreau sa zic. Ar fi foarte usor sa arunca o singura fraza aici si sa las ca restul sa se inteleaga de la sine, dar nu stiu care ar intelege ceea ce vreau eu sa zic. Asa ca incep asa. 

"Asa este viata"

Ne trezim dimineata si mergem la scoala, la lucru sau poate doar pana in parc pentru o plimbare. Nu ne gandim oare ce se poate intampla astazi. Sigur avem un plan pentru ziua respectiva sau poate suntem spontani. Dar in orice caz nu te gandesti "oare se intampla sa imi rup un picior sau sa castig la lotto?". Si parca atunci cand iti rupi un picior in ziua respectiva sau castigi la lotto ai doar un gand in minte "...nici nu ma asteptam la asa ceva". Si totusi asa este viata. Plina de surprize, emotii, zambet, suparare, fericire si amaraciune. In orice caz viata nu este definita de diferitele stari in care ne aflam. Ea este definita de modalitatea prin care alegem sa trecem acele stari. 
Ca sa dau un exemplu. Ieri mi-a picat o caramida in cap si m-am simtit asa de rau, nu pentru ca mi-a picat caramida in cap; m-am simtit rau pentru ca tocmai ieri si-a gasit caramida sa imi pice in cap. Am inceput sa plang si sa imi tot pun intrebarea de ce mi-a picat caramida in cap, fara sa imi dau seama ca totusi caramida aceea mi-a spart capul. Am tot insistat la motivul caderii in loc sa insist la ce s-a intamplat dupa. Stai linistit nu mi-a picat nici-o caramida in cap, vorbeam teoretic ca sa intelegi despre ce vorbesc. Si totusi asa este viata. Ne lovesc diferite stari si alegem sa ne oprim pe loc si sa ne intrebam de ce, dar nu incercam sa iesim din aceea stare si sa luptam impotriva ei.
Deci te indemn in seara asta. Ridica-te de jos, pentru ca esti inca jos dupa ce te-a lovit caramida, si mergi mai departe. Fugi la un medic ca sa iti verifice capul si sa iti lege rana. Continua si tu viata mai departe chiar daca trebuie sa porti dupa tine un semn de cusutura pe cap. Acel semn iti va aduce aminte toata viata ca la urmatoarea caramida pe care o vezi venind spre tine sa te feresti sau macar sa lupti impotriva ei. 

"Asa este viata"
De  mult nu am mai participat la acest eveniment de miercuri. Dar adevarul este ca si Costin s-a faut Luis, cum zice grecul. Adica pierdut, fum, dat disparut, ect. Astazi totusi am dat de blogul lui Carmen si am vazut ca ea a luat initiativa si incepe din nou cu acest eveniment. Particip si eu cu o imagine chiar daca aceasta are niste cuvinte pe ea. O miercuri placuta tuturor.


 Seara trecuta ma uitam la ultimul episod din serialul "Newsroom". Un serial cat de cat decent cu o poveste destul de interesant. Ceva ce nu vezi in fiecare zi si de la care nu ai mari asteptari. Dupa cateva episoade interesant din al 3a sezon au decis sa incheie sezonul cu o melodie cat de cat decenta.
O piesa destul de interesant. Vorbeste de dragoste, de drumurile care duc spre "Memphis" unde este femeia vietii a celui indragostit si descrie cam tot ceea ce este, acest indragostit, dispus sa faca pentru iubirea lui.
El a ajuns in Memphis umbland dupa ea sa ii spuna ca o iubeste. Eu astazi ascult aceste versuri si vreau sa ajung in Memphis. Vreau sa merg dupa fata care o plac, de care sunt indragostit, pe care o iubesc si sa imi exprim acel sentiment cu o simpla cantare ca si asta. Vreau si eu in ziua aceea cand ea v-a fii in "Memphis", adica departe de mine pentru ca asta inteleg eu cu aceasta expresie, sa merg dupa ea si sa ii zic ca o iubesc.




If you love somebody enough
You'll follow wherever they go
That's how I got to Memphis
That's how I got to Memphis
If you love somebody enough
You'll go where your heart wants to go
That's how I got to Memphis
That's how I got to Memphis
I know if you'd seen her you'd tell me 'cause you are my friend
I've got to find her and find out the trouble she's in
If you tell me that she's not here
I'll follow the trail of her tears
That's how I got to Memphis
That's how I got to Memphis
She would get mad and she used to say
That she'd come back to Memphis someday
That's how I got to Memphis
That's how I got to Memphis
I haven't eaten a bite
Or slept for three days and nights
That's how I got to Memphis
That's how I got to Memphis
I've got to find her and tell her that I love her so
I'll never rest 'til I find out why she had to go
Thank you for your precious time
Forgive me if I start to cryin'
That's how I got to Memphis
"Daca iti place postarea, sa stii ca si mie imi place cafeaua! Faci cinste?!"

Inainte sa incep si sa explic de ce incep asa articolul, vreau sa va povestesc si eu cum am inceput eu sa am asa o relatie buna cu cafeaua. Incepem totusi de acolo de departe cand cafeaua era prea buna.
Eram copil si tin minte cum bunicul facea cafea, mare iubitor de cafea si el, iar cum noi nepotii eram pe acasa ne striga si ne dadea cafea cu lingurita tot razand si amuzandu-se de noi cum eram niste sugative si nu stiam sa ne oprim. Au trecut totusi anii si bunicul a trecut si el odata cu ei. Iar cand a plecat parca si-a luat cu el lingurita, pentru ca eu acum beau cafeaua cu cana.
Nu aveam inca 14-15 ani cand toti colegii mei deja veneau la scoala cu cafeaua intr-o mana si tigara in alta. Eu eram distant de cafea. Nu putem suporta gustul acela amarui si nici macar cu zahar nu curgea pe gatul meu in jos. "Cafea? Esti normal? Tu nu vezi ce gust are?"

Evident astazi beau cafea si depinde de zi, dar este si cand beau cate 2-3. Liceul a fost greu, BAC-ul si invatatul epuizant, somnul de care duceam lipsa noaptea si somnolenta care ma urmarea ziua, nu m-au tinut deloc departe de cafea. Am inceput astazi cu una, pentru ca deja dorm in picioare. Maine 2 pentru ca deja nu mai rezist. Si poimaine deja incepe rutina zilnica. Nici nu am realizat cand mi-am schimbat parerea. Dar prea multe am zis de aceasta relatie cu o cafea dulce/amaruie si prea mult lungesc.

Dar pentru ca mie imi place cafeaua nu merg nici tare departe de acest subiect. Asa ca ajung si la titlul acestei postari cat si la acel continut din fruntea paginii.Am adaugat un micut link pentru cititorii mei, care sunt dispusi si binevoitori sa imi faca cinste cu o cafea cand si cand. Linkul acesta se gaseste la fiecare sfarsit de articol.
Ce inseamna asta? Este un link spre contul meu paypal si este vorba de o donatie. Asa deci pentru cei care mai citesc blogul meu si cred ca se regasesc in ceea ce scriu, poate ca o cinste cu o cafea este modul de a spune multumesc pentru timpul investit.
Bineinteles ca nu ma astept sa fie cafeaua mea "scumpa", dar asta nu conteaza. Cafeaua este cafea si mie imi place.


 sursa: A taste of Koko