Lasa ca iti primesti jucaria.. Reusesti tu..
21:42
Inainte sa iti zic povestea de astazi vreau sa te fac sa fi atent la ce am de zis. Si inainte de toate am sa zic cate ceva despre locul meu actual de lucru. De aproape un an sunt angajat la o firma de securitate la aeroport. Cu ce ne ocupam noi in mare parte? Suntem tipii aceea care iti confisca apa, crema si deodorantul inainte sa urci in avion. In principiu nu asta este idea, dar toata lumea asa ne cunoaste. Noi defapt vrem sa prevenim evenimente gen celor ca si 9/11. Pe atunci a fost nevoie doar de niste bicuri vechi, niste lame de taiat tapetul si toata lumea stie care a fost rezultatul. Astazi se confisca orice obiect ascutit sau de asemenea obiecte descrise in lege care pot aduce vatamare corporala sau pot pune in pericol siguranta aeronavei.
Dar sa lasam deoparte toate acestea ca sunt plictisitoare. Partea cea mai frumoasa in locul acesta de munca l-am gasit in pasageri. Pe langa faptul ca vezi tot felul de oameni, ai oportunitatea sa pui un zambet pe fata tuturor si mai potrivit subiectului meu, poti pune un zambet pe fata unui copilas. De ce incep de aici? Pentru ca am avut recent si eu o vreme mai trista si acum am inceput sa ies din ea.
Picatura cu picatura paharul meu se umplea incet incet si parca aud cum cade fiecare strop. Am ajuns in stagiul acela cand ajunge copilul in fata la control si trebuie sa se desparta de jucarie pentru ca trebuie jucaria trecuta prin razele "X". Cineva mi-a luat jucaria si eu nu am fost de accord. Am inceput sa plang si sa ma zbat eu din puteriile mele. Am inchis ochii si oricat mi-ar fi spus cineva "Treci de control si iti primesti jucaria la celalt capat" nu ascultam. Imi amintesc ca am dat primul examen la facultate si l-am picat. Imi zicea si unul si altul "Las ca ai sa reusesti tu". Eu plangeam si eram trist iar ei umblau cu vorbe de incurajare. Ma compatimeau pentru o durere in degetul piciorului pentru ca am dat intr-o piatra prea tare. Anul trecut cand m-am angajat la aeroport, era deja a 4a oara cand dadeam examenul. A 4a oara cand trece copilul de control si este aceeasi poveste din nou. Astazi sunt dat afara din facultate pentru ca nu am reusit sa imi iau examenul din a 5a oara si sunt trist. Am plans si poate ca in adancul meu mai plang. Dar am trecut de control si nu mi-am primit jucaria. Imi amintesc de un moment din saptamana trecuta cand un junior doar cu mama lui vine la control si incepe sa planga. Va marturisesc ca acele momente sunt cele mai naspa in domeniu.
Si pentru ca mi se moaie inima cand vad asa ceva, merg sa ajut situatia. Ma aplec in fata copilului si il salut. Acum ca i-am atras atentia, ii zambesc si incep sa fac ca si Donald Duck, din desenele animate. Nu stiu ce intelege un copil dintr-un sunet aleatoriu si incepe si rade, imi zambeste trece de control si acum totul este bine si senin. Inainte sa plece, vine junoirul la mine se uita si asteapta. Realizez ca mai vrea un moment cu Donald asa ca ma aplec si mai vorbesc asa putin cu el. Ma imbratiseaza si pleaca tot zambind.
Asa si eu. Nu am nevoie de vorbe de genu "Lasa ca iti primesti jucaria.." sau "Reusesti tu..". Si sunt foarte sigur ca niciunul din voi nu are nevoie de asa ceva. Toti vrem acel ceva care sa ne aduca inapoi in fericirea si bucuria aceea de copil mic.
Si acum chiar daca totusi nu mi-a dat nimeni inapoi jucaria am inceput sa inteleg de ce a trebuit confiscata. Pentru ca in avionul respectiv nu sunt singur. Asa si tu in viata nu esti singurul care respira. Asa ca inspira adanc increde-te in ceea ce deja ai la tine si mergi inainte.
Dar sa lasam deoparte toate acestea ca sunt plictisitoare. Partea cea mai frumoasa in locul acesta de munca l-am gasit in pasageri. Pe langa faptul ca vezi tot felul de oameni, ai oportunitatea sa pui un zambet pe fata tuturor si mai potrivit subiectului meu, poti pune un zambet pe fata unui copilas. De ce incep de aici? Pentru ca am avut recent si eu o vreme mai trista si acum am inceput sa ies din ea.
Picatura cu picatura paharul meu se umplea incet incet si parca aud cum cade fiecare strop. Am ajuns in stagiul acela cand ajunge copilul in fata la control si trebuie sa se desparta de jucarie pentru ca trebuie jucaria trecuta prin razele "X". Cineva mi-a luat jucaria si eu nu am fost de accord. Am inceput sa plang si sa ma zbat eu din puteriile mele. Am inchis ochii si oricat mi-ar fi spus cineva "Treci de control si iti primesti jucaria la celalt capat" nu ascultam. Imi amintesc ca am dat primul examen la facultate si l-am picat. Imi zicea si unul si altul "Las ca ai sa reusesti tu". Eu plangeam si eram trist iar ei umblau cu vorbe de incurajare. Ma compatimeau pentru o durere in degetul piciorului pentru ca am dat intr-o piatra prea tare. Anul trecut cand m-am angajat la aeroport, era deja a 4a oara cand dadeam examenul. A 4a oara cand trece copilul de control si este aceeasi poveste din nou. Astazi sunt dat afara din facultate pentru ca nu am reusit sa imi iau examenul din a 5a oara si sunt trist. Am plans si poate ca in adancul meu mai plang. Dar am trecut de control si nu mi-am primit jucaria. Imi amintesc de un moment din saptamana trecuta cand un junior doar cu mama lui vine la control si incepe sa planga. Va marturisesc ca acele momente sunt cele mai naspa in domeniu.
Si pentru ca mi se moaie inima cand vad asa ceva, merg sa ajut situatia. Ma aplec in fata copilului si il salut. Acum ca i-am atras atentia, ii zambesc si incep sa fac ca si Donald Duck, din desenele animate. Nu stiu ce intelege un copil dintr-un sunet aleatoriu si incepe si rade, imi zambeste trece de control si acum totul este bine si senin. Inainte sa plece, vine junoirul la mine se uita si asteapta. Realizez ca mai vrea un moment cu Donald asa ca ma aplec si mai vorbesc asa putin cu el. Ma imbratiseaza si pleaca tot zambind.
Asa si eu. Nu am nevoie de vorbe de genu "Lasa ca iti primesti jucaria.." sau "Reusesti tu..". Si sunt foarte sigur ca niciunul din voi nu are nevoie de asa ceva. Toti vrem acel ceva care sa ne aduca inapoi in fericirea si bucuria aceea de copil mic.
Si acum chiar daca totusi nu mi-a dat nimeni inapoi jucaria am inceput sa inteleg de ce a trebuit confiscata. Pentru ca in avionul respectiv nu sunt singur. Asa si tu in viata nu esti singurul care respira. Asa ca inspira adanc increde-te in ceea ce deja ai la tine si mergi inainte.
0 Comentarii