Astazi imi vreau copilaria inapoi.
22:20
Am ajuns in zilele in care caut din nou inocenta aceea care o aveam cand eram copil.
Vreau sa iubesc din nou neconditionat. Sa ma bucur de acele lucruri mici pe care le aveam in inima ca si copil. Sa pot sa fug in aer liber si sa pic in genunchi. Sa imi rup pantalonii si sa imi zdrobesc genunchii, dar sa nu imi pese. Sa stiu ca sunt in fata casei si strig "Bunica, putem merge la Filimon?".
Vreau sa urc din nou pe acea bicicleta cumparata de tata si sa imi dau drumul la vale si pentru ca franele acele erau uzate sa ma opresc in poarta casei. Sa urc pe bicicleta din nou si din nou si sa ignor acele opturi formate pe roata din fata. Imi doresc sa merg pe furis si sa sar din nou gardul in gradina vecinului ca sa culeg macris si sa manc. Imi lipsesc acele jocuri la poarta cu vecini si acele aiureli care le faceam cu ei.
Imi aduc aminte de toata copilaria mea si acum am acele zile nostalgice in care duc dorul de aceea inocenta. Iubirea, prietenia si joaca neconditionata. Nu existau momente in care sa faci ceva penrtu un prieten si el sa astepte ceva in schimb. Ca sa nu imi mai amintesc cand fugeam la "Magazin" si cumparam de toate iar nota de plata ramanea sa fie platita de bunicul sau bunica. Ce sa mai zic de momentele acelea in care saream gardul la vecini ca sa luam morcovi.
Imi este dor de copilarie. Imi este dor de aceea nepasare si nestiinta. Fara griji, fara frica, fara stres si panica. Ne trezeam pentru a fugi din nou prin gradina si adormeam asteptand ziua de maine.
Am crescut, am ajuns adulti si ne-am molipsit de toata stricaciunea lumii. Am adoptat stres-ul si frica. Ne-am imprietenit cu iubirea conditionata si sentimentele false care asteapta mereu o dovada. Vecini nostri sunt acum doar niste oameni reci, care bat din cand in cand in perete.. ca si semn ca facem prea mult zgomot. Si avem totusi momente cand parintii nostrii ne amintesc de copilaria noastra, radem si le zicem "lasa-ma mama, m-am maturizat". Au trecut ani si parca am pierdut omenirea care era in noi. Am devenit masini de facut bani, roboti reci intr-o rutina programata dupa un algoritm stresant si fara viata.
Astazi imi vreau copilaria inapoi, imi vreau iubirea neconditionata si inocenta. Imi doresc vecini caldurosi cu care sa razi la poarta casei. Vreau din nou sa traiesc.
Vreau sa iubesc din nou neconditionat. Sa ma bucur de acele lucruri mici pe care le aveam in inima ca si copil. Sa pot sa fug in aer liber si sa pic in genunchi. Sa imi rup pantalonii si sa imi zdrobesc genunchii, dar sa nu imi pese. Sa stiu ca sunt in fata casei si strig "Bunica, putem merge la Filimon?".
Vreau sa urc din nou pe acea bicicleta cumparata de tata si sa imi dau drumul la vale si pentru ca franele acele erau uzate sa ma opresc in poarta casei. Sa urc pe bicicleta din nou si din nou si sa ignor acele opturi formate pe roata din fata. Imi doresc sa merg pe furis si sa sar din nou gardul in gradina vecinului ca sa culeg macris si sa manc. Imi lipsesc acele jocuri la poarta cu vecini si acele aiureli care le faceam cu ei.
Imi aduc aminte de toata copilaria mea si acum am acele zile nostalgice in care duc dorul de aceea inocenta. Iubirea, prietenia si joaca neconditionata. Nu existau momente in care sa faci ceva penrtu un prieten si el sa astepte ceva in schimb. Ca sa nu imi mai amintesc cand fugeam la "Magazin" si cumparam de toate iar nota de plata ramanea sa fie platita de bunicul sau bunica. Ce sa mai zic de momentele acelea in care saream gardul la vecini ca sa luam morcovi.
Imi este dor de copilarie. Imi este dor de aceea nepasare si nestiinta. Fara griji, fara frica, fara stres si panica. Ne trezeam pentru a fugi din nou prin gradina si adormeam asteptand ziua de maine.
Am crescut, am ajuns adulti si ne-am molipsit de toata stricaciunea lumii. Am adoptat stres-ul si frica. Ne-am imprietenit cu iubirea conditionata si sentimentele false care asteapta mereu o dovada. Vecini nostri sunt acum doar niste oameni reci, care bat din cand in cand in perete.. ca si semn ca facem prea mult zgomot. Si avem totusi momente cand parintii nostrii ne amintesc de copilaria noastra, radem si le zicem "lasa-ma mama, m-am maturizat". Au trecut ani si parca am pierdut omenirea care era in noi. Am devenit masini de facut bani, roboti reci intr-o rutina programata dupa un algoritm stresant si fara viata.
Astazi imi vreau copilaria inapoi, imi vreau iubirea neconditionata si inocenta. Imi doresc vecini caldurosi cu care sa razi la poarta casei. Vreau din nou sa traiesc.
0 Comentarii