A doua zi de Crăciun ne găsește, pe toți, sătui, liniștiți și înconjurați de cadouri noi. Noaptea trecută vorbeam despre asta cu soția mea, în timp ce ne întorceam spre casă. Veneam de la o seară de sărbătoare binecuvântată, petrecută în familie. O masă bogată, cu fel și fel de bucate, cu râsete, cu timp dăruit unii altora. Binecuvântate să fie mama, surorile și soția mea pentru tot ce au pregătit.

    Se apropia dimineața, era undeva pe la ora două. Aveam impresia că drumul ar trebui să fie gol, că la ora aceea ar trebui să fim doar noi și liniștea. Și totuși, era surprinzător de aglomerat. Mașini ne depășeau, iar în fața noastră se mai târau încă două. Când am ajuns aproape de casă, din sens opus venea un taxi. S-a oprit, iar din el au coborât doi tineri. Abia se mai țineau pe picioare.

    Era exact subiectul pe care îl aveam venind acasă. De ce mai sunt oameni pe drum, în afară de noi? Cine mai sărbătorește Crăciunul, la ora aceea, altundeva decât acasă, lângă familie?

    Și atunci mi-a căzut fisa. Sunt acei oameni care nu au o familie sau nu rezonează cu familia lor așa cum o facem noi. Sunt cei care caută distracția și fericirea în barurile și discotecile lumii acesteia. Sunt cei care ignoră prezența Dumnezeului care, pentru noi, Și-a dat viața. Pentru ei, nu este un moment de aducere-aminte. Este doar o zi liberă de la muncă, un pretext pentru a-și potoli setea. Pentru ei, Pruncul Isus a rămas o poveste din copilărie, o scuză pentru o sărbătoare devenită financiară, menită să îmbogățească pe alții.

sursa: Masa noastra de Craciun

    Și totuși, gândul meu se întoarce astăzi la dimineața de ieri. La clipa în care fetele mele s-au trezit și au alergat în sufragerie. Pe canapea le așteptau cadourile. Au venit și ne-au trezit, cu ochii mari și vocea tremurând de emoție: „Tati, avem voie să le deschidem?” „Mami, haideți cu noi, treziți-vă!” . Ele știu că Moș Crăciun nu există, dar bucuria lor rămâne aceeași. Darurile, surpriza, momentul. Chiar dacă jucăriile lor par fără sfârșit, caută din nou acea clipă de fericire. Iar eu, în acele clipe, îmi amintesc din nou.

    Îmi amintesc de cei care caută fericirea în lucruri. Ca niște copii mari, în niște „jucării” frumos despachetate, privite câteva zile, atât timp cât încă sunt „noi”. Dar veșnicia, darul primit acum două mii de ani, l-am privit noi cu adevărat? Am fost atenți la ce s-a întâmplat în Betleem? Jertfa și sângele dăruit le primim cu desăvârșirea cu care El ni le-a oferit?

Sau le lăsăm, și pe acestea, să devină doar încă un ambalaj rupt, uitat într-un colț al sufletului?

Sărbători fericite, prieten drag!