Am imbatranit fara sa imi dau seama

20:33

  În ciuda faptului că am început să chelesc acum cinci ani, astăzi a fost prima dată când am simțit cu adevărat că îmbătrânesc. Niciodată nu mi-am imaginat că ajunge o zi ca și asta. Totdeauna m-am văzut asemenea unui copil chiar dacă timpul a trecut și am sărbătorit un majorat sau am ajuns să răspund cu douăzeci plus, când eram întrebat câți ani am. 

  Astăzi am douăzeci și nouă de ani, sau cel puțin împlinesc în câteva luni, dar pentru prima dată m-am gândit și mi-am zis "Sunt bătrân!". Am fost uimit să văd că un asemenea gând străbate mintea mea. Nu am gândit așa atunci când m-am căsătorit, sau când s-a născut Agnes sau Olivia, nici chiar atunci când m-am uitat pe calendar și am văzut că în doar patru luni urmează să fie ziua mea de naștere. Dar azi dimineață, atunci când m-am trezit și m-am ridicat din pat ceva parcă mi-a zis "ești bătrân". 

  Nu, nu a fost Alice și nici una din fetele mele. Era timpul care trecuse pe lângă mine și eu am fost parcă amorțit în tot acest timp. Nu am realizat până acum și nu am stat cu adevarat să mă gândesc la vârsta mea. Pentru mine parcă era doar un număr cu care răspundeam la curiozitatea altora, dar care pe mine nu ma caracteriza. Ei bine, astăzi totul s-a schimbat. 

  De ce astăzi?

  Pentru că astăzi am mers și mi-am înscris fata la grădiniță. Îmi amintesc că urmăream pe instagram o mama care povestea despre cum fetița ei mergea la grădiniță și detalia diferitele experiențe pe care fetița ei le avea în tot acel timp și îmi ziceam că aștept cu nerăbdare acea zi. De asemenea îmi amintesc că temerea ei era ca nu cumva fetița ei să nu se acomodeze cu noul mediu înconjurător și din cauza acestuia să fie mai târziu introvertita.  Și eu astăzi cu gândul la același lucru am mers să o înscriu pe Agnes la grădiniță. Nu pentru că mă cuprinde frica, dar pentru că am fost un om care a crescut între străini și mai mult sau mai puțin știe ce înseamnă cu adevarat sa fi marginalizat doar pentru că nu îi înțelegi sau nu te înțeleg ei pe tine. 

  De ce să te simți așa?

  Pentru că abia acum am realizat cât de mult a trecut timpul. Pentru mine parcă a fost ieri când stăteam cu mama în stația de autobuz pe Patision (stradă în orașul Atena/Grecia) și așteptam să mergem la școală. Sau parcă alaltăieri mergeam la grădiniță aproape de Școala Gimnazială Nr.4, unde și am avut prima mea experiență cu școala. Iar astăzi mi-am înscris eu fata la grădiniță și am simțit acel fior a timpului rece care a trecut pe lângă mine.  
  În momente ca și acestea parcă mă uit în jurul meu și merg pe acel drum numit "Depanarea amintirilor nr.3". Atunci realizez cât de mult a trecut timpul și cum eu parcă am rămas în același loc. Astfel de momente îți dau trezire la realitate și te fac să te maturizezi. 

  Doar eu?

  Sunt eu singurul care s-a simțit așa? Voi când ați ajuns față în față cu înscrierea copiilor voștri la grădiniță cu care sentiment v-ați confruntat? Doar eu m-am "trezit" la realitatea faptului că sunt "bătrân"? Care a fost experiența voastră într-un moment ca și acesta și ce sugestie aveți pentru un tată tânăr care este cu stresul mereu aproape și acum se îngrijorează pentru prințesa lui care trebuie să fie pentru câteva ore independenta?




You Might Also Like

0 Comentarii

Followers

Facebook Page