[Guest post pe Blogul lui Emil]



Astazi eu, Andrei de pe Blogul Tabloul Vietii, vreau sa vorbesc de un baiat. Unul care a trecut prin multe pana in clipa de fata, insa toate prin ce a trecut cred ca l-a facut mai istet, destept si sentimental. Acest baiat s-a nascut intr-o casa plina de fericire si a crescut intr-o casa de asa zis “razboi”. Parintii or transformat casa de iubire, de protectie si de crestere a copilului intr-o casa care se afla pe primul front al razboiului. Parinti fara sa realizeze, incercand sa loveasca unul pe altul si nelasand egoismul lor personal, or facut acel baiat sa sufere nespus de mult. Saracul copil a fost purtat de la mama la tata si invers. Insa pentru ca pentru parinti nu era indeajuns “vedeta” lor personala, au facut si pe bietul copil parte din aceeasta “vedeta”. Copilului ii se zicea ca tata este intr-un fel, mama in altul si tot asa..

Haideti sa il numim copilul “turist”, pentru ca asa a fost purtat timp de cativa ani. Deci turistul nostru s-a maturizat prea repede si punea intrebarii de genul:

-De ce tata nu locuieste cu mine in casa, iar tatal celorlalti copii locuieste cu ei?
-Eu de ce tot merg si locuiesc cand cu tata, cand cu mama?
-Pe mine tata ma iubeste?

Turistul nostru a crescut cautand pe cineva sa il iubeasca. A fost mereu cu frica de a nu dezamagi pe cei ce il iubesc si tin minte cum imi zicea el mie! “Te iubesc”… era ceva sincer, real si din inima!
Imi aduc chiar aminte cand parinti lui sor impacat, nu a mai venit sambata si duminica sa stea la mine, asa cum obisnuia. Ramanea acasa, pentru ca ii era frica ca nu cumva sa plece din nou tata de acasa in timp ce el lipseste! Era un biet copil caruia daca ii zicea “Adu-mi o scobitoare..” venea cu doua scobitori si cand ajungea langa tine, te intreba “ai zis doua sau una?”. Raspunsul era “una”, atunci fugea inapoi si o punea pe una la loc si venea inapoi cu a doua! A fost un copil care cand a pus mana pe telefon a stiut de unde sa sune, cum sa trimita mesaje, sa se joace si inca nu uit cum ma indupleca ca sa ii dau telefonul sa se joace! Era ceva de genul asta
“Ai baterie la telfon?”
“Da”
“Ai multa?”
“Da”
“Jocuri ai pe telefon?”
“Da”
“Si sunt jocuri faine sau urate?”
“Faine”
“Si eu ma pot juca, sau sunt numai pentru tine?”
“Adica?”
“Poi sunt cu sange?”
“Nu, te poti si tu juca!”
“Imi dai sa ma joc?”
“Da”
Si cand ajungea momentul sa ii cer telefonul imi zicea “Inca umpic, nu mult putin!”.
Tuturor cititorilor mei vreau sa le zic ca nu copiii sunt de vina ca parintii se despart. Sunt parinti care nu incearca sa tina legata familia, se gandesc la nevoile lor si la placerile lor, uitand ca mai au si copii. Iar parintilor le zic cu cel mai mare respect.
“GANDITI-VA LA COPII SI LA DUREREA CARE Le-O PROVOCATI”
Parintii zic este mic nu intelege, cand va creste ii voi explica si ma va intelege in totalitate. Copilul tau din momentul ce a inceput sa vorbeasca, a inceput sa aiba sentimente si sa inteleaga totul din jurul sau. Iar mintea lui nu uita niciodata. Protejati familia si copiii. Copilul acesta azi este unul dintre cei mai dragi copii din lume. Este atit de istet, ca te invarte pe un singur deget. Te face sa ii dai totul fara sa iti dai seama!