Background

Visam traind in realitate umbland plecat cu asa zis-a demnitate.
Umblam crezand ca eu pot totul, ca mine altul nu mai poate.
 Eram eu tare, egoistul. 
Curaj, putere si soldat, fantezie zburatoare. 
Iluzia credintei tare, credeam  eu in mintea mea dovada.
 Dovada de soldat puternic si razboinic curajos.
 Dar am picat, lovit in ganduri si m-am lasat prabusit de vanturi.
 Nu am luptat, nu m-am zbatut. 
A fost cosmar asa zisul vis al meu. 
Nu imi venea sa cred ca realitatea, prin care paseam grabit cu capul aplecat, 
era cosmarul meu de care multa vreme, eram speriat infricosat. 
Cu teama intre dinti si plioape fugeam acum spre demnitate. 
Imi cautam acum respectul ce il pierdusem intre vise odata. 
Ma pierdusem chiar eu insumi cand m-a gasit si din cosmarul negru si intunecos,
 m-a scos la ziua cea senina si mi-a dat pace divina. 
Have Yourself A Merry Little Christmas by Trishsa Yearwood by Frank Sinatra on Grooveshark
 (asculta intre timp.)

In spiritul acestor sarbatori, cu atata dragoste, bucurie, fericire si lumina aceasta stralucitoare pe fata tuturor imi amintesc de cateva momente din copilaria mea. Un moment in viata mea care m-a marcat pe viata. Un gest care nu avea nici o legatura cu aceasta sarbatoare insa natura acestui gest era unul real si sincer. 


Pentru inceput vreau sa zic clar ca nu prea sunt omul care judeca lumea dupa diferite stereotipe sau ideologii. Insa pentru o anumita masa de oameni am asa o stare ciudata si parca sunt mereu iritat de genul lor. In momentul de fata vorbesc de Musulmani si nu de toti doar de cei care sunt si traiesc sub impresia ca singura modalitate de a evangheliza lumea este sub forma de terrorism. Acest grup de oameni ma lasa rece si ma irita.
 <br>Dar precum pentru fiecare regula este si o exceptie asa si in cazul asta am gasit una. Si in urmatoarele clipe voi explica acel moment in care am ramas foarte surprins si intrun mod placut. Nu are de a face cu sarbatorile care le avem acum, insa voi ajunge si la acel moment unde voi face legatura cu aceasta intamplare. Precum stiti si voi, sau cel putin o parte din voi, musulmani au asa numitul post Ramadan/Ramazan. Ceea ce uni din voi nu stiti este ca in acel timp de post ei trebuie sa indeplineasca unele asa zise "misiuni" de credinta. Trebuie sa fie milostivi, sa faca o fapta buna si alte diferite caracteristice care ar trebui un crestin sa le faca zilnic fara ocazii speciale precum cele a musulmanilor.


Parca s-a intamplat ieri. Eram intrun autobuz cu mama si surorile mele. Eram prin Atena cam la varsta de 8-9 ani si mergeam spre centrul Atenei. Ceea ce mama nu stia pe vremea aceea era ca chiar daca suntem copii avem nevoie de bilete. Cel putin de la varsta de 5 ani in sus. Asa ca am intrat in bus si ne pornisem la drum. Insa nu departe de destinatie urca controlorul in autobuz si cand ajunge la mama vad ca mama este cumva iritata pentru ca deja primise amenda pentru mine si una din surorile mele. Degeaba ii explicase ca ea nu stia ca trebuia sa avem bilet. Si acum va rog sa marcati momentul. Intinde cineva mana, cu suma fixa de bani si il plateste pe controlor. Mama zice nu nu, lasati ca platesc eu. Ciudatul lucru era ca toata lumea din jur se uita ciudat la noi. Acel om care a intins mana era un Irakia sau Pakistanez, sincer sa fiu nu sunt sigur exact. Dar stiu un singur lucru. I-a explicat el mamei dupa ce a platit amenda ca este in timpul acelui post (ramadan/ramazan) si trebuie sa faca o fapta buna. Asa ca el alege sa ne plateasca amenda si sa ne scuteasca de ea. 
In momentul acela ma marturisesc ca nu intelegeam fapta lui. Dar astazi cu gandul la el, ma tot intreb.. Care dintre noi este pregatit sa plateasca suma biletului (0.50euro) ori 100 pentru 2 persoane?

Si acum nu intreb care este pregatit sa faca o asa fapta intr-o zi obisnuita. Intreb care este pregatit sa faca o fapta buna acum in zile de sarbatori. Sa mearga cu o sacosa de cumparaturi la cineva in nevoie. Sa cumpere o pereche de haine unuia care sta in mijlocul strazi sau sa faca schimb de pantofi cu unul al caruia ii sunt stricati? Care este dispus sa mearga intr-un orfilat si pentru o zi sa infieze un copil sa ii ofere o zi de sarbatoare frumoasa? Care ar merge la un azil de batrani si sa petreaca o zi cu un varstnic? 

Va indemn sa nu pierdeti timpul. Acestea va fi o amintire pe cinste. Invatati-va copii ce inseamna sa fii om si sa le dati o amintire de viata.
Eu pe a mea am primit-o mic si sincer parca in asa zile ma bantuie si parca ma indeamna sa fac un bine.


Sarbatori Fericite
si 
Un an nou Fericit.
너에게 보낸 내 마음 by Yiruma on Grooveshark



Ieri seara inainte sa ma pun in pat la somn, bantuit de ganduri si inecat in framantari mi-am amintit de momente in care am zis eu "Sunt slab". Am inceput prin a da un titlu la ceea ce gandeam, chiar daca orice scriitor care se respecta primadata scrie si apoi pune titlul. Se zice ca daca dai titlu la ceea ce vrei sa scrii, iti pui limite si iti este frica sa depasesti linia "rosie". Dar nu sunt aici sa zic acum de detalii in ceea ce priveste scrisul.   

    Totusi prin amintirile mele sunt momente in care pic jos brusc si nici nu stiu ca am picat. Imi amintesc cea mai recenta si mi se pare amuzanta acum. Eram in salon si fara sa imi amintesc acum motivul m-a trimis mama sa pun apa la fiert. M-am ridicat si am mers catre bucatarie. A fost o fractiune de secunda, dar imi amintesc ca m-am "trezit" zicand mamei sa ma lase ca sa pun apa la fiert si intrebat-o in cat de multa apa vrea. Ciudatul lucru era ca pe mama o lasasem in salon, dar la fractiune de secunda era deasupra capului meu si tragea de mine in bucatarie. Totusi m-am ridicat si am cautat ca sa pun apa la fiert. 
      Nu ma defineste acel moment in care de la prea mult stres, suparare sau prea multe in cap fac un "reboot". Ma defineste un singur lucru. Chiar daca sunt asa cum sunt si poate de la fiecare pas care il fac pot sa pic jos si sa ma opresc, sunt dispus sa fac un pas si inca un pas. Sunt dispus sa alerg si sa trag aer in piept. Nu ma opreste acest "blackout" sa ma urc la volan, sau sa ies pe drum, sau sa astept metroul pe peron.
       Este ceva sa stii ca ai limite insa este ceva sa nu te lasi definit de limitele tale. Inseamna curaj sa stii ca deschizi usa chiar daca poate dupa ea sta cineva cu un pistol gata sa te puna jos. Este curaj sa stii ca iesi in trafic cu masina stiind ca poate 2% din cei care circula cu masina conduc sub influenta alcoolului sau alt 5% se risca prea mult la volan. Este curaj sa urci in avion fara sa stii prin ce a trecut pilotul inainte de a urca in avion sau a te baza pe soferul de la autobus sa te duca pana la munca. Este curaj sa lesini si sa nu te lasi oprit de acest lucru, ba chiar sa mergi mai departe si nu doar pasind, din contra alergand.
     Nu te invit sa depasesti linii rosii sau sa incalci legi... te invit sa iti traiesti viata si sa faci pas cu pas impreuna cu mine fara sa te limitezi.  
Beloved by Yiruma on Grooveshark

Moise este chemat de Dumnezeu, in slabiciunea lui, sa scoata pe Israel din Egipt. Moise asculta de cuvantul Domnului si vorbeste Faraonului. Urmeaza cele zece urgii impotriva Egiptul, pentru ca Faraon este incapatanat si nu vrea sa lase pe Israel sa plece. Dupa cele zece urgii, Faraonul zice lui Moise sa isi ia poporul si sa plece din mijlocul sau. 
Moise porneste catre pustie cu Evreii. In pustie sunt calauziti de un stalp de nor ziua, iar noaptea de un stalp de foc. Ajungand undeva pe la marea Rosie Evreii isi pierd credinta pentru ca in timpul calatoriei evreilor, Faraonului se impietreste inima si merge impotriva Israelului. In fata marii Rosiei, Israel isi pierde credinta si carteste impotriva lui Moise. Dar Dumnezeu nu lasa pe Faraon sa se apropie de Evrei. 
Moise ridica toiagul si marea Rosie se desparte. Israel trece prin mijlocul marii ca pe uscat. La dreapta si stanga lor sta ridicata apa ca niste pereti si ei trec marea Rosie ca pe urscat. Acum insa stalpul de nor care era in fata lor este inapoia lor. In asa fel Egiptenii nu puteau sa ajunga la Evrei, pentru ca de partea Egiptenilor stalpul de nor era intunecos iar de partea Israelitilor era luminos. 
Dimineata cand ultimul picior de evreu a calcat pe cealalta parte a marii, egiptul si carele lui este inecat in marea Rosie.
Si totusi dupa toate acestea, nu trec doar 3 zile si Evreii vin din nou impotriva lui Moise. Cartesc si se plang ca nu au apa de baut, pentru ca apa de la Mara era amara. Insa Moise dupa cuvantul lui Dumnezeu arunca un lemn in apa si ea se indulceste.
Israel bea apa insa acum ii este foame si isi aminteste de carnea mancata in Egipt sub robia Faraonului. Vin din nou cu razvratire si cartesc impotriva Domnului. Dar Domnul le da mana in fiecare dimineata timp de sase zile, iar in a sasea le da atat cat sa le ajunga si pentru a saptea. Se facea in asa fel ca mana nu se imputea si nici nu facea viermi in a saptea zi precum facea in celelalte zile daca ramanea peste noapte.
Timpul trece in calatoria lor spre Canaan si memoria Israelului parca iarasi slabeste. Aduc iar ura impotriva lui Moise si vin iar cu probleme in fata lui. Nu au din nou ce sa bea. De parca Dumnezeu nu era acelasi care a fost si la Mara. Acum insa Dumnezeu zice lui Moise sa loveasca o stanca si din ea curge apa.
Trecuse putin si impotriva Evreilor vin acum Amaleciti, iar ei sunt plini de frica. Acum Dumnezeu pune pe Moise sa stea cu mainile ridicate si in asa fel Israel va avea biruinta. Atat timp cat Moise avea mainile ridicate Israel era mai puternic, dar pentru ca si Moise este om, ii mai picau mainile jos de oboseala. Atunci cand mainile lui Moise slabeau Amalec era mai puternic. Asa ca Aaron si Hur ii tineau mainile ca sa ajunga invigatori.

Cu toate acestea au mai urmat si alte caderi ale Israelului. A venit timpul celor zece porunci, vitelul de aur, macelul intre Israeliti, lepra si alte momente in care Israel uita de Dumnezeu.
Dar Dumnezeu le face asa cum le-a promis. El ii duce in Canaan.

Asa si noi astazi. Am iesit din Egipt si suntem undeva prin pustie. Insa la fiecare greutate si la fiecare piedica uitam de Dumnezeu. El ne-a promis ca ne va duce in Canaanul vesnic daca ascultam de Cuvantul Sau, insa noi ne razvratim si cartim impotriva fiecarui Moise si Aron care ne conduc.
Am vrea si noi sa se deschida marea Rosie a ispitelor noastre si sa mergem ca pe uscat printre ele.
Am vrea sa fie inecate problemele noastre odata cu Egiptenii in mare.
Am vrea ca fiecare amaraciune a noastra sa fie indulcita cu un lemn.
Si orice asa zis dusman care vine impotriva noastra sa fie biruit doar cu ridicarea mainilor noastre.
Insa uitam ca Dumnezeu este Atotputernic si El ne-a promis ca ne duce in Canaan. Dam uitari Cuvantul Sau si nu ne supunem legilor Lui. Cele zece porunci am vrea sa fie doar niste tablite mici si fara greutate iar cand vine vorba de inchinare, am prefera sa ne facem un vitel de aur.

Nu suntem oare si noi ca si Evreii? Insa nu este oare Dumnezeu acelasi?
Dumnezeu este Sfant, Sfant, Sfant.. si El chiar daca ne-a scos aproape sase sute de mii, doar care mergem pe jos, din Egipt ne va duce in Canaan chiar daca aceasta inseamna sa ajunga doar doi dintre noi. (Iosua, Caleb)

Farewell by Yiruma on Grooveshark
Ma tineai de mana si imi ziceai sa tin ochii inchisi. Sopteai si ziceai "nu deschide". Chiar daca incercam sa deschid, banderola aceea de matasa rosie cu care mai legat la ochi nu imi permitea sa vad nimic. Si iar se auzi o soapta "nu deschide". Simteam mirosul dulce de primavara si a florilor inflorite, auzeam pasarele cum canta si picioarele goale simteau iarba si vantul care strabatea.  

Din senin am simtit cum ma lasai de mana si ziceai sa iti urmez vocea. "Vin-o ai incredere in mine, urmeaza-mi vocea" ziceai. Te auzeam zambind si imi inchipuiam zambetul care stralucea pe fata ta. Aveam incredere in tine si te urmam. Cand in sfarsit am ajuns si mi-ai zis sa deschid ochii si am vazut ce era acolo... 


Era un loc uimitor. Era paradisul pamantului. Locul minunat unde nimeni nu putea sa conteste ca El este Creator in toate. Acolo eram in minunea creatie Lui.
Vedeam cu ochii mei acum mana Sa cum atingea pamantul, cum se ingrijea de ale Sale creatii. Ii auzeam glasul cum vorbea cu florile, ii vedeam ochii cum priveau niste caprioare jucause. Era El acolo, prezent! 

Si totusi cand am plecat a trebui sa plec legat la ochi cu aceeasi banderola rosie, iar tu imi sopteai din nou.. "urmeaza-ma.."
  Nu era locul meu acolo, mai aveam de strabatut pamantul.  Dar locul exista si este adevarat... 
Titlul zice totul. Este o intrebare insa si o invitatie.
Ai ceva de spus(?), spune-o dragul si draga mea cat mai deschis si cat mai repede se poate.
Nu o face in mod ascuns, soptind in grupuri incercand sa faci un zumzet.
Nu dupa colturi sa se aud ecoul. Si bineinteles nu tare in public sa se faca galagie si zarva mare. Fa-o cu intelepciune si spune ce ai de spus cu cata mai multa grija si maturitate.

Cuvantul este o lama cu doua taiesuri si daca taie pe cel care il citeste sau il aude, il taie si pe cel care il scrie sau il rosteste. Adevarul sa fie spus este ca eu de felul meu vorbesc mult si imi place sa zic lucrurilor pe fata. Nu suport vorbele indirecte sau ascunse, nu inteleg de ce ai merge si ai zice ceva prin spatele meu cand ai putea sa o faci fata in fata si in ultimul rand nu suport cuvintele acelea mincinoase. Poate ca este un defect al meu sa zic totul asa cum este si cum il vad, insa nu pot sa tac si sa imi vad de treaba cand stiu ca ceva nu este in regula. Uneori o fac impulsiv si nu gandesc de 2-3 ori, insa cand scriu ceva o fac cu seriozitate si nu ma fac rotund fugind dupa cuvinte si jucandu-ma de-a ascunsa cu ele. Cand vorbesc aleg cuvinte care ma reprezinta si nu rostesc minciuni care sa arate de fapt cat de inteligent pot eu sa fiu. Nu aleg sa vorbesc pe la colturi si nici in grupuri. Insa, adesea vorbesc in public si provoc galagia nestiind cu cine sa discut ceea ce am de zis. Imi strig problema sperand ca cineva se trezeste si ridica o mana asumandu-si responsabilitatea.

Cuvantul este o arma puternica, iar cei care o stiu folosi sunt in stare de a detrona imparati puternici si a dat peste cap guverne mari.
Ai ceva de spus(?). Astazi esti invitatul meu, te provoc! Lasa un comentariu prin ceea ce ai de spus.
Sustine si tu o cauza, ridica o mana, trage pe cineva la rost si asta nu in speranta ca cineva iti v-a raspunde sau ca iti va explica. Te invita dragul meu si draga mea sa o faci doar pentru a spune si tu cuiva problema ta, apasarea ta, dorinta ta, speranta ta, sursa ta de lumina.



Astazi este pagina a 32a din cele 365 ale anului. Pagina "n" din cele "x" care le ai odata in viata. Este una din zilele in care respsiri, manci, pasesti, gesticulezi, esti trist sau fericit, esti nervos sau in pace, te zbati la munca sau lenevesti pe acasa, esti pe genunchi sau ignori prezenta lui Dumnezeu.


De ce incep astazi chiar asa cu ceea ce scriu?
 Vei afla pe parcurs.



Din toate zilele care le-am avut pana acum am invatat un singur lucru. Daca eu ma dedic banilor, alcoolului, tutunului si imi permit sa am o viata lipsita de Dumnezeu, o voi duce "bine". Nu ma intelege gresti dragul meu, am fost ironic. Poate esti departe de Dumnezeu si o duci, dupa parerea ta, bine. Dar te intrebi de ce cand te pui seara in pat cauti linistea? De ce ziua cand vi de la munca ai vrea doar sa iti faci copii sa taca din gura si sotia sa fie undeva ascunsa? Te intrebi tu de ce ai vrea sa fi mai mult plecat decat in jurul familiei care ti-ai creat-o? De ce cauti sa fi fericit in locuri in care stii ca nu vei gasi fericirea? Nu ai zis tu, "bautura ma face sa uit, dar cand ma trezesc imi aduc aminte de toate" ? Si te mai intreb, de ce cauti sa dovedesti ca nu exista Dumnezeu cand totusi nu ai nimic de a face cu EL?
 
Este 32 din 365 si ai o zi plina de sanatate, plina de binecuvantare, plina de liniste, plina de putere, plina de fericire si tu totusi inca mai esti in cautare. Nu vrei tu sa gasesti ADEVARUL si sa te lepezi de ceea ce este o minciuna chiar de cand existi pe acest pamant?

Uita-te in jur. Toti filosofi incearca sa dea explicatie in toate domenile. Cand legat de fizica, cand de biologie si totusi nu gasesc raspunsuri. Eu am gasit unul. Dumnezeu este raspunsul la toate intrebarile tale. El este complex, are un caracter, o ratiune, sentimente, intelepciune, esti devotat tie si te vrea cu gelozie pentru EL.
 
Faptul ca astazi este o zi in care respsiri, manci, pasesti, gesticulezi, esti trist sau fericit, esti nervos sau in pace, te zbati la munca sau lenevesti pe acasa, este doar datorita faptului care azi noapte EL a zis "il mai las o zi poate ca imi va aude galsul"...

Si ultima intrebare: Ii auzi tu GLASUL in ziua a 32a din an si "x" din viata ta?
 

Buna dimineata...


Sa te trezesti intr-o dimineata frumoasa si sa ai un zambet pe fata. Sa te ridici din pat si sa fi plin de viata. Sa visezi si sa vezi ziua care iti sta in fata una plina de fericire si pace sufleteasca. Sa stii ca Dumnezeu este acolo la fiecare pas al tau. Sa vezi in fata ta binecuvantarea care te-a asteptat toata noaptea. Sa ai oameni in jurul tau care sa te incurajeze si sa te ridice, prin rugaciunile lor, tot mai sus. Sa simti mana lui Dumnezeu cum te tine ca sa nu cazi. Sa vezi cum cerul iti zambeste printr-un soare care te incalzesc. Sa simti mangaierea dulce care ti-o da adierea vantului.

Fa un pas inainte, ridica privirea, zambeste si incepe ziua..
Cu un zambet poti invinge orice. Te simti epuizat, obosit, trist si lipsit de viata?
Canta si tu o cantare, sari in sus si inveseleste-te! Daca accepti ca tu doar atat poti sa fi trist pentru ca nu ai dormit destul, sau sa fi plictisit pentru ca ai doar impresia ca nu ai ce face, sau sa te simti epuizat pentru ca mergi iar la lucru sau la scoala, atunci poti sa fi mai mult ca sigur ca si maine va fi la fel.

Ridica privirea si ZAMBESTE!
Ia o gura de aer (rece probabil ca a venit iarna) si multumeste ca inca mai ai o zi.
Fi multumitor pentru ziua care ai primit-o in dar.

Sa ai o zi plina de ZAMBETE si VESELIE!


Sunt in metrou si totusi sunt departe. Stau pe un scaun dar picioarele imi alearga. Ating cu capul pe sticla rece, care se incalzeste tot mai mult din cauza gandurilor mele. Astazi sunt un mix de sentimente ciudate.

Sa fie depresie, sa fie dezamagire, sa fie frustrare, sa fie fericire? Nu stiu ce este si nu inteleg. M-am blocat in propriul meu egoism si am trait fiecare zi doar pentru mine. Sunt trecut prin incercari ca sa inteleg ce nu e bine. 

Oare eu mi-am cerut cu vocea mea aceasta provocare? 

Dau examene si le pic pe rand. Invat si am impresia ca nu stiu nimic. Sunt stresat si ma agit. Nu am stare si parca nu vad nimic. 
Din partea Lui am auzit "rabdare", "lucreaza harnic si pune umarul"... 

Lucrez si parca tot orb sunt, tot nestiutor...
Sunt ca si cantarea Claudiei "trist si parasit, lipsit de pace .." 
Unii deja se intreaba de ce trist, de ce parasit si cum se face ca nu am pace(?). Cum as putea fi fericit cand imi pic examenele la facultate? Cum sa nu ma simt parasit cand nimeni nu ma poate ajuta? Cum sa am pace cand mai am inca 4 examene si totusi mintea mea inca este goala, lipsita de memorie si intelepciune? 

Sunt inghesuit, pus la colt si amenintat. Ma amenint eu pe mine si ma lovesc eu pe mine. Caut sa inteleg ce se intampla si dau doar de ceea ce nu imi place.

Imi promit ca voi fi mai bun si in fiecare zi ce trece mai multumitor. Ma voi increde mai mult in El si voi incerca sa fiu mai bun. 
Daca esti si tu ca si mine iti sugerez sa iesi din amorteala asta pans nu este prea tarziu!