Background

In bratele mele.

  Și iar a trecut ceva vreme de când am scris ultima dată. De atunci Agnes a crescut și odată cu ea și noi ca și părinti. Avem o fată foarte cuminte, poate chiar mai cuminte decât ar trebui. De luna trecută tot vrea să se ridice în picioare și de câteva săptămâni deja reușește. Umblă prin casă și fuge după noi. Dacă ați auzit de la prietenii voștri care au copii că nici la WC nu mai pot merge fără ei, este adevarat. Merg la duș și dacă las ușa deschisă o aud cum își bate pălmuțele în gresie așteptând să ies din duș. 

  Dar astăzi nu vreau să vă povestesc despre Agnes. Astăzi nu este vorba despre familia mea mica. Astăzi este vorba de familia mea mare. Vorbesc despre Tatăl meu a cărui iubire am început să o înțeleg și a cărui dragoste nu are sfârșit. 
  Vă mai aduceți aminte cum ați început voi să vă faceți primii pași? Eu unul nu îmi aduc aminte. Însă El ține minte fiecare pas care îl facem și este acolo pentru noi la fiecare cădere care o avem. Ieri seară Agnes s-a ridicat în picioare. A făcut-o treptat și ușor. Și-a pus mâinile pe mobila apoi pe fotoliu și "hop" a fost în picioare. Toată o tremura de bucurie și era veselă până peste cap. Dar avea o mica problemă. Nu se putea ține dreaptă pe picioare, încă nu avea puterea de a sta fără frică. Picioarele îi tremurau și îi era frică să nu cadă jos. Nu ar fi fost prima dată când ar fi căzut de pe picioare pentru că nu s-a putut ține puternică pe ele. Dar eu fiind tatăl am stat în spatele ei și am avut grija ca nu cumva să pice jos și sa își lovească capul pentru a nu știu câta oară. 
  Și atunci a fost când am înțeles. Atunci o lumină mi-a fost dată și am văzut cum Dumnezeu ne ține mereu pe calea S-a. Multă vreme am plâns pentru că m-am trudit cu probleme în viață. Mult am suspinat pentru că nu reușeam lucrurile în viață așa cum aș fi vrut eu să le reușesc. Iar de fiecare dată când picam pe jos dădeam mereu vina pe neputința mea. Și acum că o văd pe Agnes am început să înțeleg. Nu este încă stabilă pe picioarele ei, abia de trei săptămâni a început să umble în patru labe, dar ea vrea deja sa fie pe picioare. Așa și noi ca și copii a lui Dumnezeu. Începem să trăim viața cu El și la început de drum, în patru labe, avem impresia că avem toată puterea. Începem să ne sprijinim de una și alta în viață și încercăm din răsputeri să ne ridicăm pe picioarele noastre. Suntem nesiguri pe noi dar puterea care o simțim ne dă curaj. Picioarele ne tremură și suntem plini de frică și chiar și atunci când picam pe jos El este tot cu noi. Poate nu Îl vedem acolo așa cum nu mă vede nici Agnes pe mine, dar sunt mereu cu mâinile mele în jurul ei și stau vegheator ca să nu își piardă stabilitatea și să se lovească. Iar dacă totuși nu sunt atent și cade jos, fug în grabă să o alin în durerea ei și să o ridic în brate. Așa și Dumnezeu, chiar dacă noi nu Îi vedem mâinile în jurul nostru, El este prezent. Și dacă cumva se întâmplă că te lovești de greutățile vieții este tot acolo ca să te ridice în brațe și să îți aline durerea. 
  Înțeleg că iți este greu să crezi acest lucru, pentru că de prea multe ori ai căzut pe jos și te-ai lovit. Dar mă uit la Agnes cum se "prăbușește" de cel puțin două ori pe zi și după ce o ridic în brațele mele și ii zic că totul este bine, vrea din nou să o ia la fugă și primul lucru care îl face este să se prindă de mobilă ca să se ridice din nou pe picioare. Iar eu sunt din nou acolo ca să îmi pun mâinile în jurul ei să nu se lovească. Așa și tu nu deznădăjdui în viață. Problemele tale sunt doar o bucată de "mobila" de care te sprijini ca să stai pe picioare în drumul vieții tale cu Isus Domnul. Nu te lăsa bătut de o durere pentru că ai căzut încercând să stai pe picioarele tale slabe. Încrede-te în El că este acolo chiar dacă nu Îl vezi și bucură-te ca un copil mic de fiecare pas care îl faci. 



PS: În timp ce eu am scris aici, Agnes a căzut și s-a lovit de două ori la căpușorul ei mic. Iar acum este lângă mine veselă cu cablu de la internet în mână.






Follow me on Blogarama

6 Comentarii:

  1. Daca ai avut timp sa calci o camasa, stai bine! :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mereu este timp de o camasa. Dar nu prea inteleg la ce te referi :)

      Ștergere
    2. Uitandu-ma la pozele cu bebelusa noastra, am constat ca aratam tare neingrijiti si obositi. Primele luni au fost foarte grele pentru noi.

      Ștergere
    3. Iar dupa un an cand a inceput sa mearga, au inceput si cazaturile, grija pentru cucuie ne-a albit (la propriu).

      Ștergere
    4. Stiu cum este. In secunda a doua dupa ce se loveste ii pun ceva rece sa nu ii se faca cucui. Dar slaba Lui ca Alice mai are puterea sa le faca pe toate pe langa faptul care are grija de Agnes.

      Ștergere
  2. Sa fiti sanatosi, frumosi, voiosi!

    RăspundețiȘtergere