Background

Astazi a plans toata ziua!

  Wow, astăzi a fost o zi frumoasă. Ne-am trezit dimineață ne-am îmbrăcat și am zis că mergem la biserică. Zis și făcut. Am fost la biserică și slava Lui pentru îndurarea care o mai lasă peste noi. Dar acum sa mergem încet încet spre subiectul care astăzi îmi ține mintea ocupată. 

  Micuța noastră s-a trezit astăzi odată cu noi la ora șapte și de atunci nu a mai dormit până la ora zece. Pe la zece s-a trezit iar și a cerut de mâncare așa cum știe ea. Bagă mâna în guriță și așteaptă ca din mâna ei să curgă lapte. Am ieșit din biserică pe hol și i-am dat să mânce. A "mâncat" undeva la nouăzeci de mililitri de lapte după care am auzit un sunet și am simțit o vibrație în palmă. Era fundul ei care umplea micuțul pampers. Am mers și am schimbat-o iar după am încercat să o adorm înapoi. Nu prea am reușit așa că am ținut-o așa trează ca în cele din urmă să adoarmă înapoi undeva pe la ora doisprezece. Dar nici asta nu a ținut mult, a dormit cam douăzeci de minute și a fost iar cu ochii larg deschiși uimită de ce se întâmplă în jurul ei. 
  Acum pornim spre casă și mergând pe drum adoarme pe mașină ca de obicei. Singura problemă, sunt semafoarele. Ce treabă am cu ele? Este foarte simplu. Atât  timp cât mașina se află în mișcare fetița mea doarme fără probleme, dar în clipa în care am pus piciorul pe frână începe și urlă în ultimul hal. Odată ce accelerez se face din nou liniște și pică iar ca într-o transă și adoarme pe loc. Dar totuși nu asta este discuția de astăzi. În cele din urmă am ajuns acasă la părinți mei ca de obicei în fiecare duminică, suntem la masă la ei și acolo după mâncare fata mea începe și plânge. Noi am știut că ea este obosită, dar ea nu vroia nici să își bea laptele și nici să adoarmă. A început să țipe de zici că o durea ceva, așa că am început să caut problema. I-am dat jos jerseul, i-am dat jos pantaloni, apoi am probat cu ciorapi, dar nimic. Tot ce încercam era în zadar. A plâns undeva la zece minute după care am început să o leagăn și sa îi cânt. La nici un minut mai târziu fetița mea dormea de zici că nu era adevarat. Nici nu vă imaginați bucuria pe fețele noastre. Dar nu a durat mult și iar a început să se trezească. Ne-am panicat că începe iar scandalul, dar săraca era lihnită de foame, asa că i-am dat să își bea laptele și spre uimirea noastră a băut mai mult de o suta și douăzeci de mililitri. 

  Nu am mai avut probleme de genu până astăzi. Adică totdeauna a fost liniștită și nu a plâns fără motiv. Ca să vă imaginați zilele trecute a făcut o infecție la un deget pe mâna stângă pentru că nu i-au fost tăiate unghiile bine. Iar Alice decide după două zile sa îi spargă acea punguță de puroi care o are la degete. I-o sparge și singura reacție a fetei mele este una de ușurare. Nu a plâns, nu a zbierat, nici măcar un pic de zgomot, singurul lucru care l-am văzut a fost o încruntare pe fata ei. 

   Așa că vă imaginați și voi că am început să ne punem întrebări acum că plângea asa urât. Dar se dovedește ca fata noastră ca orice alt copil odată ce este prea obosit, începe și face tot felul de figuri și mofturi. Totul începe cu dormit prea puțin sau când lași copilul flămând prea mult. În cazul nostru astăzi a fost somnul după care din cauza oboselii moftul de a sta flămândă. Ce vă sfătuiesc în acest caz, este să încercați cu multă răbdare să puneți copilul la somn și să nu uitați ca și lui îi este la fel de greu cum va este și vouă. Cel puțin astăzi cu Alice am stat cu ea în brațe toată după-masa și am încercat sa o ținem adormită. Sincer să fiu nu prea a stat ea adormită, în jumătate de ora mai încercăm și noi arma secreta și anume băița de seară.Pentru că așa cum știe toată lumea, o băiță bună seara este medicamentul tuturor durerilor din timpul zilei. Cel puțin pentru cei mici.  În cele din urmă sperăm și noi să fie totul bine. 





  Cât pentru cei mai curioși dintre voi, avem detalii care știm că le așteptați cu drag. Alăptatul funcționează cât de cât mai bine și zic asta nu pentru că micuța noastră sta la sân, dar programul lui Alice în care folosește pompa de sân este unul stabil acum și micuța are la fel un program pentru mesele ei. Adio mastită și dureri. 
  Săptămâna trecută am fost cu Agnes la binecuvântare și mulțumim Domnului ca și astăzi își mai întinde mana peste cei micuți. Am invitat doar familia și neamurile apropiate la masă. Pentru cei mai curioși de atât țin să vă anunț că mâncarea a fost una foarte gustoasă. 
  În ultimul dar nu mai puțin important, Agnes stă la discuții aproape în fiecare zi cu noi. Gângurește și așteaptă să îi povestești când este trează iar la rândul ei răspunde cum poate și știe. Dacă stai lângă ea și cânți începe și ea să scoată sunete. 
  Părinților care stau departe de copii vă sugerez sa fiți acolo pentru ei, la fiecare pas al vieții care îl fac. Fiecare moment este important și nu vă mai întâlniți cu el. Eu de maine încep lucru, îmi este gata concediu și am impresia ca pierd prea multe, dar voi care va lăsați copiii la bunici și sunteți peste hotare. Mergeți și vă luați copiii acasă să îi vedeți cum cresc și cum își formează caracterul și genele care voi le-ați pus în ei. 

PS: Cred că se vede și în poză neliniștea și oboseala pe fața ei. Poza este de astăzi undeva la ora 14.00

Follow me on Blogarama

Leave a Reply