Background

Vei fi bine.

Si era intr-o miercuri dimineata frumoasa, cand m-am trezit si am mers in bucatarie. M-am uitat in jur si pe masa mi-am pus ceva sa mananc. Povestind m-am ridicat cu gandul ca imi pun ceva de baut, dar cine ar fi crezut ca in schimb ma voi aseza inapoi si imi voi zice "Nu mai vad bine!" ...?

Cine ar fi crezut ca totul ar lua forma de curcubeu? Ca mama care imi statea in fata avea sa se "cloneze" de cel putin 3 ori? Cine ar fi spus ca imi vor amorti mainile si picioarele, iar de ciuda si nervi voi incepe sa lovesc cu ele in masa? Ar fi fost cineva in stare sa stea langa mine si sa imi zica "Vei fi bine!".. cand eu strigam zicand "Nu mai tot zbiera la mine" iar mama abea vorbea langa mine. Si daca zic ca am stat cu limba scoasa pentru cateva minute, pentru ca nu o simteam, ar crede cineva?

Pentru inceput am crezut ca lesin, ceea ce dupa mine ar fi fost mult mai usor. Prin ce am trecut? Ce am descris sus este nimic pe langa ce am simtit sau cum am fost cu adevarat. De un lucru sunt sigur. Nu vreau sa mai trec prin asa ceva si nici nu voi mai trece. Dumnezeul meu este prea mare. 


Follow me on Blogarama

Leave a Reply